Rezultatele căutării

The Cherkess Girl

I saw you: hills and grainfields broad,
Manifold mountains' shrubbery,
Of nature's beauty wild and free,
Steppe-folk who have a happy lot,
And ways of soft simplicity!
 
There, where the Terek courses by,
A Cherkess girl I saw by chance
Enchained my heart with but a glance.
A sudden thought began to fly,
To trace midst dear, far cliffs a trance.
 
Thus soars the spirit of remorse,
Having heard tones of Paradise,
To requench heaventhirsty eyes:
Thus loving's moans and inner sores,
Til the grave, in the memory rise.
 

The Sail

Versions:
A lonely sail's white hue does glance
Amidst the gleaming blue sea's foam.
What shall he seek in farway lands?
What did he leave behind back home?
 
Waves play, the wind ablowing hisses
And the mast bends and creaks. Alas,
He neither seeks nor flees the kisses
Of happiness, whatso shall pass.
 
Below - the sea with bright blue grace,
Above - the sky with gold rays blest

De ce nu m-am născut...

De ce nu m-am născut
Acest val albastru? -
Cu cât zgomot m-aș rostogoli
Sub luna argintie,
O! Cu câtă pasiune aș săruta
Nisipul meu auriu,
Cu cât dispreț aș privi
Bărcuța neîncrezătoare

She's Singing And The Sounds Are Melting...

Versions: #2
She's singing and the sounds are melting
Like tender kisses on her lips.
She's glancing and the skies're reflecting
In her divine eyes like eclipse.
When she is walking - all her motions,
When uttering a word - her lines're
So full of feeling and emotion,
Of wondrous innocence and signs.
 
Quality RU-EN and EN-RU translations by Ironic Iron.
Bringing joy of Russian music and poetry to the world.
When sharing, please thank & credit: (c) St. Sol @ LT.

Had We Never Loved So Kindly

Versions: #2
Had we not behaved like children,
Had we not loved on blind impulse,
Had we not met and then parted,
Then we'd never known the heartache.
 
Quality RU-EN and EN-RU translations by Ironic Iron.
Bringing joy of Russian music and poetry to the world.
When sharing, please thank & credit: (c) St. Sol @ LT.

So Long, My Russia, Great Unwashed One...

Versions: #4
So long, my Russia, great unwashed one,
The land of slaves and overlords,
So long, blue jackets, haunting, posh ones,
And plebs, subjected to their swords.
 
Perhaps beyond Caucasian ranges
I will be safe from your emirs,
From stern all-seeing eyes of strangers,
From their overhearing ears.
 
Quality RU-EN and EN-RU translations by Ironic Iron.
Bringing joy of Russian music and poetry to the world.
When sharing, please thank & credit: (c) St. Sol @ LT.

10 iulie (1830)

Încă o dată, o, măreților, ați răsărit
Să luptați pentru independența națiunii noastre,
Și încă o dată, înainte să cădeți,
Fii ai autocrației.
Încă o dată, stindardul libertății însângerate,
Acea necruțătoare urmă a victoriei a apărut.
A fost odată iubit de glorie
Și Suvorov * era dușmanul cel mai mare.
 

Prima iubire

În inocenta, plină de tinerețe dorință de iubire divină,
Încep să înțeleg cu sufletul îngreunat
În paturile fine ale viselor, de multe ori în transa nopților târzii,
Cu lumina vibrantă a candelei pentru rugăciune,
Prin sentiment și imaginație îmbolnăvite,
Îi dăruiesc mintea mea dorului invincibil.
Am văzut chipul femeii, era rece precum gheața,
Iar ochii -privirea asta trăiește în pieptul meu,
E precum conștiința care protejează sufletul de rău,
Unica urmă a reveriilor tinereții
Și o frumoasă fecioară pe care o iubesc
Cum nimeni n-ar putea iubi și nu iubește, poate.
Și când viziunea mea a fost recunoscută,
În singurătate, m-am uitat țintă cu privirea întristată
La galbenele ziduri, și îmi părea
Că umbrele coboară către picioarele mele
Și că amintirile mele erau întunecate, de parcă
Ceea ce am visat era aievea, dar erau atât de pure...
 

Pentru o fată frumoasă și stupidă (Amor m-a întrebat odată...)

1
 
Amor m-a întrebat odată
Dacă aș vrea să beau vinul lui -
În acel moment nu-mi era sete,
Dar tot pocalul l-am golit.
 
2
 
Acum mi-aș dori degeaba
Să umezesc ale mele buze arzătoare,
Fiindcă pocalul umezelii înflăcărate
Este pustiu precum al tău cap.
 
© Vladímir Sosnín

Cantecul rus

1
 
Cade o parte din zapada alba,
De ce dama rosie se teme
Sa cada de pe pridvor
Sa ia jos apele?
Ca un preot, cand duce sicriul,
Asa canta viscolul cantece,
Joaca,
Si la scandura portii
Cainele ograzii roade tot lantul
Si hamaie...
 
2
 
Dar nu al cainelui hamait trist,
Nu scancetul viscolului funerar
Nasc frica
In ochii ei:
Nu demult a fost ingropat dragul,
Mai alb ca zapezile va fi el
Si va zice:
> - ei in fata
Si ei inelul drag
Il va arata!...
 

Multumesc

Multumesc voua pentru ca, nu ma-ti iubit.
Pentru neiubire nu poti sa hulesti.
Multumesc, ca la lume mi-ati deschis ochii,
Pentru ca, am continuat sa traiesc.
Multumesc, ca nu vom deveni noi prieteni...
Doar prea multe lucruri ne-au legat.
Multumesc,ca noptile nu suntem impreuna,
Pentru ca, sunt singur acum.
Va sunt recunoscator pentru acuzatiile indraznete,
Pentru a voastra implacabila natura,
Pentru ca, am devenit pentru voi indepartat,
Iubirea mea stopand-o crud.
Va sunt recunoscator pentru, ca nu veti citi
Voi aceste versuri nicaieri si niciodata.
Pentru ca, a noastre sentimente nu le veti intoarce,
Ele aproape au disparut fara urma.
Va doresc, sa traiti fericiti!
Dar eu nu obosesc sa va multumesc...
Multumesc voua pentru ca, nu ma-ti iubit
Si eu din nou nu voi mai iubi niciodata.
 

In albumul N. F. Ivanova

Ce poate o scurta intalnire
Mie in consolare sa-mi aduca,
Ceasul despartirii inevitabile
A venit, si eu am spus: iarta-ma.
 
Si poezia nebuna, poezia de adio
In albumul tau am aruncat-o pentru tine,
Ca o singura urma, trista,
Pe care aici o voi lasa eu.
 

Seara

Cand se aseaza ziua rosiatica
Dupa marginea albastra a pamantului,
Cand ceata se ridica, si umbra
Ascunde toate distantele,
Atunci eu meditez in liniste
La vesnicie si iubire,
Si al cuiva glas imi sopteste mie:
Nu vei fi fericit din nou.
Si eu ma uit la ceruri
Cu suflet ascultator,
Ei au facut minuni,
Dar nu pentru noi cu tine,
Nu pentru prostutul lipsit de valoare,
Pentru care privirea ta
Ii va fi pana la urma mai scumpa
Decat toate daurile ceresti.
 

Ianuarie 1831

Adânca noapte funerară
Se subţiază ca o ceaţă
Şi iată că-mi răsar în faţă
Giganţii de odinioară.
Mă-ndeamnă şi cântând mă cheamă
Şi-atunci şi eu cu dânşii cânt,
Dar, deşi plin de dor, mi-i teamă
În vremi trecute să m-avânt:
 
Ca nu cumva vreun pământesc
Ecou în cântu-mi să străbată,
Ca nu cumva să-mi amintesc
De lumea asta blestemată,
Să nu-mi aduc din nou aminte
Că-n acest ev de chinuri plin
Orice sărut e cu venin
Şi orice fericire minte.
 
© Sosnin Vladimir

Ianuarie 1831

Adânca noapte funerară
Se subţiază ca o ceaţă
Şi iată că-mi răsar în faţă
Giganţii de odinioară.
Mă-ndeamnă şi cântând mă cheamă
Şi-atunci şi eu cu dânşii cânt,
Dar, deşi plin de dor, mi-i teamă
În vremi trecute să m-avânt:
 
Ca nu cumva vreun pământesc
Ecou în cântu-mi să străbată,
Ca nu cumva să-mi amintesc
De lumea asta blestemată,
Să nu-mi aduc din nou aminte
Că-n acest ev de chinuri plin
Orice sărut e cu venin
Şi orice fericire minte.
 
© Sosnin Vladimir

Sinteza

Cum ar fi putut tot pamantul sa afle,
Ca viata cu sperantele, visurile
Nimic altceva - ca un caiet
Cu versurile demult cunoscute.
 

Pentru Caucaz

Caucaz! Tara indepartata!
Locuinta libertatii simple!
Si tu cu nefericiri esti plina
Si insangerata de razboi!..
Oare pesterile si stancile
Sub o ceata salbatica de procovat
Vor auzi la fel strigatul pasiunilor,
Sunetul victoriei, aurului si lanturilor?..
Nu! Anii trecuti nu-i astepta,
Cerchez, in a lui patrie:
Mai intai libertate pamanturilor dragi
Vizibil moare pentru ea.
 

In album ( din Byron)

Ca un mormant singur
Atentia trecatorului cere,
Asa aceasta pagina pala
Lasa sa atraga a ta privire draguta.
 
Si daca dupa multi ani
Vei citi tu, cum visa poetul,
Si iti vei aduce aminte, cum te-a iubit el,
Atunci sa te gandesti, ca el nu mai e,
Ca si-a inmormantat aici inima.
 

Demonul meu (1830-1831)

Doar relele în el le-adună,
Tăind întunecatul nor,
Iubeşte groaznica furtună
Şi foşnetul pădurilor.
Iubeşte nopţile posace
Şi luna palidă-n abis,
Amarul zâmbet, ochiu-i place
Pustiu de lacrimi şi de vis.
 
Deprins să-şi plece-a lui ureche
La josnicii şi la arţag,
Îşi râde de credinţa veche
Şi de cuvântul bun şi drag.
Iubirea, mila-I sânt străine,
Căci se hrăneşte neî’ncetat,
Cu fumul luptelor haine
Şi izul sângelui vărsat.
 
Când un martir apare-n lume
Pe tată-l umple de necaz
Cu zeflemele, crude glume, -
Sarcasm răsfrânge-al lui obraz.
Iar când coboară-n groapa rece
Vreun om, el cel din urmă ceas
Cu muribundul şi-l petrece
Înveninându-l cu al lui glas.
 
Şi mândrul demon, viaţa toată
Mă va-nsoţi, în orice loc,
Zvârlind în mintea-mi zbuciumată
Lumina unui straniu foc.
Îmi va vădi desăvîrşirea
Pe veci smulgându-mi-o –şi-apoi
Momindu-mă cu fericirea
Va lua-o veşnic înapoi.
 

Către prieteni

Sunt fierbinte din născare
Şi mi-i drag, de obicei,
Să-mi petrec printre pahare
Timpul, cu amicii mei.
 
Nu-mi doresc celebritate,
Doar iubirii mă închin
Şi mă-nalţă peste toate
Glasul lirei, cristalin.
 
Dar ades prin veselie
Sufletu-mi tânjeşte frânt,
Peste larma de beţie
Geme de inima de gând.
 

De nu ne-am fi iubit atât de tandru

De nu eram copii, fireşte,
De nu ne-am fi iubit orbeşte,
Râzând, plângând dintr-un sărut -
Durerea n-am fi cunoscut.
 

Novgorod

Voi, fii de slavi, ai iernii fii,
De ce vă pierdeţi bărbăţia?
De ce?... Tiranul va pieri,
Cum piere toată tirania!...
Cu inimi mari, în care arde dorul
De libertate, vremile s-au scris.
E-un târg sărman acela, dar poporul
Acolo-şi vede viul vostru vis.
 

Oare îți aud vocea...

Oare îți aud vocea
Răsunătoare și mângâietoare?
Ca o păsărică dintr-o colivie
Îmi va sări inima
 
Oare îți voi întâlni ochii
De culoare albastru închis?
Sufletului meu îi vine să iasă
Afară din piept, spre ei
 
Și sunt cam vesel
Și îmi vine să plâng
Și aș să te strâng
În brațe
 
© Sosnin Vladimir

Casa mea

Casa mea este peste tot unde este bolta cerului
Unde nu se aud decât sunetele cântecelor
Tot ce conține scânteia vieții trăiește în casa mea
Dar unui poet ea nu-i este strâmtă
 
Acoperișul ei se întinde chiar până la stele
De la un perete și până la celălalt
Se întinde un drum lung pe care îl măsoară
Locuitorul nu cu privirea, ci cu sufletul
 
Există simțirea adevărului în a omului inimă
Sfânta sămânță a veșniciei
Spațiul fără granițe, curgerea veacului
Le va cuprinde într-o scurtă clipă
 
Frumoasa și incredibila mea casă
Este construită pentru simțirea aceasta
Și sunt condamnat să sufăr mult în ea
Și numai acolo voi fi în pace
 
© Sosnin Vladimir

Nu-s Byron, nu...

Nu-s Byron, nu, mi-s alt sus-pus
Al stelei încă fără nume,
La fel ca el, gonit de-o lume,
Doar sufletu-mi îmi e, de rus.
Mai crud încep, mai crudă moarte
Îmi va lua puţinul dat,
Ca marea, de speranţe sparte
Mi-e sufletul împovărat.
Cine-ar putea, ursuză mare,
Să-ţi afle taina pic cu pic,
Să spună lumii ce te doare?
Eu însumi - cezar sau nimic!
 

Soarele de toamnă

Îmi place soarele de toamnă când,
Strecurându-se prin nori și cețuri,
Aruncă o rază palidă și moartă
Pe un copac legănat de vânt
Și peste o stepă umedă. Îmi place soarele,
Există ceva asemănător între o privire de rămas bun
A măreței stele și o tristețe tainică
A iubirii înșelate. Soarele nu este rece
De la sine, dar natura
Și tot ce el poate simți și vedea
Nu pot fi încălzite de el. La fel și inima,
În ea tot arde focul, dar oamenii
N-au reușit să-l înțeleagă vreodată.
Și focul nu trebuie să mai strălucească în ochi
Nici să nu se mai atingă de obraji.
De ce inima trebuie să se facă
De râs și de îndoit încă o dată?
 
© Sosnin Vladimir

Totul este liniștit: Luna plină...

Totul este liniștit - luna plină
Strălucește printre sălciile de deasupra iazului
Și pe mal un val
Se joacă cu raza sa rece.
 

De ce? (Sunt trist...)

Sunt trist, fiindcă te iubesc
Și știu: tinerețea ta înfloritoare
Gonirea perfidă a zvonurilor n-o va îndura.
Pentru fiecare zi însorită ori clipă dulce
Vei plăti sorții cu lacrimi și tristețe.
Sunt trist... pentru că ești veselă.
 
© Sosnin Vladimir